Doua zile in Jaipur

Sosim in Jaipur seara tarziu in jur de ora 23:30. Capitala Rajasthanului, oras cu 2,3 mil de locuitori este un oras foarte turistic cu multe vestigii culturale si istorice, un oras care practic respira de pe urma turismului. Ne hotaram sa dormim in primul hotel de la sectziunea ‘budget’ din Lonley Planet. Parea si destul de aproape de gara, asa ca ricsa nu trebuia sa coste mult. Iesim din gara si imediat suntem luatzi in primire de zecile de soferi de ricse care existau acolo. Le-am spus la primul grup care venea spre noi unde vrem sa mergem si am fost de-a dreptul socat sa aud pretul : 20 rupii boss.. Socat nu pt. ca pretul ar fi mare ci pt. Ca era incredibil de mic. Cum adica ? noi turisti, albi, cu bagaje cat China in spate, adica ‘carne proaspata de jefuit’ si .. 20 de rupii. Asta in conditziile in care ne plimbasem prin tot Rajasthjanul si in fiecare loc fara exceptzie ni se ceruse de la 60 de rupii in sus.. Ceva scarzie.. Am spus ca o sa mergem pe jos. Imediat au injumatatzit pretul ’10 rupii boss’. 10 rupi ???? asta scartzie rau de tot. Mi-a mirosit de la o posta si le-am zis-o si la ceilaltzi sa o luam pe jos. Bagajele nu erau grele si din calculele mele hotelul se afla la vreo 800 de m si era destul de usor de gasit. Am luat-o pe jos. Dar soferii de ricsa crezi ca vroiau sa ne lase in pace. Nu si nu ca ii departe, ca suntem obositzi, ca bagajele sunt grele, ca poate nu sunt locuri la hotel si o sa ramanem singuri pe strada. Manca-iar mama de ei soferi dar ce ingrijoratzi erau ei de sanatatea noastra. Si noi capcaunii cei rai ii credeam ca vor sa ne fure. Déjà lacrimile de crocodil si acuma imi inunda varful nasului cand ma gandesc la ce buni au vrut sa fie cu noi. Si vreo 4 soferi s-au tzinut dupa noi cred ca vreo 200 de metri sa incerce sa ne convinga sa luam ricsa. NU vroai sa priceapa ca nu vrem. Si ii explicam logic la unul.

‘man is so close.. there are no more than 800 m.. we can walk…’ .

El zice ca nu ii asa. Si il intreb. No ia zi-mi mai smechere ce distantza ii. Ca cica nu imi

zice numai dupa ce ma urc in ricsa.. Mama lui .. Intr-un final ne-au lasat in pace. Mai tarziu am aflat de la altzii trainee din Jaipur cu care ne-am intalnit care este de fapt povestea cu acesti soferi. Oriunde le-ai spune sa te duca, multzi dintre ei te duc la hotelul cu care au un aranjament. Astfel ei incaseaza un comision destul de consistent. Daca nu vrei sa stai acolo itzi cer un pret exorbitant sa te duca in alta parte, si daca ai norocul ca hotelul sa fie in ‚the middle of nowhere’, nu mai gasesti alt mijloc de transport si trebuie sa te descotorosesti de ceva rupii ca sa scapii din accea situatzie. Deci am fost destul de inspiratzi ca i-am refuzat pe soferii aceia binevoitori.

Ajungem intr-o intersectzie si de acolo trebuia sa o luam pe undeva in dreapta dupa datele de pe harta. Dar problema ii ca prin India nu prea gasesti pancarde cu numele strazilor, asa ca habar nu aveam pe ce strada trebuia sa o luam. Oprisem deja ceva soferi de ricsa sa ii interogam, dar nu prea pricepeau ei ce doream sa ii intrebam. Intr-un final s-a gasit unul sa ne dea lamuririle necesar si am gasit hotelul.

Obositzi, somnorosi, nu doream decat sa ne cazam sa ne aruncam sub un dus rapid si sa ne incercam aptitudinile de sforait. Dar ... surprizaaa... Nu erau locuri disponibile. Nici macar unul. No haide fratzilor sa cautam altul. Norocul era ca eram intr-o zona unde erau mai multe hoteluri. Data fiind ora tarzie nu prea mai erau camere disponibile la nici unul. Intr-un final am gasit doua camere la un hotel. Problema era ca planificasem sa stam doua noptzi in Jaipur si la hotelul respectiv ni se spusese ca camera ii rezervata pe a doua zi, asa ca in dimineata urmatoare trebuia sa ne cautam alt hotel. Dar nu aveam ce face. Asa ca ne-am cazat. Normal data fiind birocratzia india a trebuit sa completam o gramada de hartoage si foicele cu detalii personale despre noi. Ma si mir cum de nu m-au intrebat ce acadele mancam cand eram mic.

Hotelul era dragutz, iar toate camerele aveau usa de intrare pe un fel de terasa plina de flori, pe care puteai lua si masa. Dusul era super fierbinte, iar paturile mari si comode. Dupa zece minute deja dormeam dusi.

A doua zi dimineatza dupa ce am luat micul dejun am reusit sa gasim un alt hotel unde ne-am cazat si unde ne-am lasat bagajele. Planuiam sa mergem in Amber, un satuletz aflat la vreo 10 km de Jaipur care adapostea veche capitala a Jaipur-ului. De la hotelul nostru pana in centrul orasului, aproape de City Palace de unde aveam autobuzul, erau cam 20 de rupii cu ricsa. Stiam asta ca nu spusese un trainee de acolo cu care luasem micul dejun. Dar cea mai ieftina ricsa pe care am putut-o gasi sa ne duca pana acolo a fost cu 30 de rupii. Si asta dupa ce am mers putzin pe jos, pt. Ca o ricsa care se afla langa hotel ne-a cerut vreo 80 de rupii si nu a vrut nici de a naibii sa lase mai jos de 50. Asa ca am luat-o catinel pe straduta, ca deh.. taxiuri intr-un oras turistic gasesti la greu. Dar nu prea lasau ele din pret, asa ca am luat-o cred ca pe a 4-a ricsa. Deje ne saturasem de negociat. Ricsa mititica ca vai de ea si noi eram 5 si ghici am incaput in ea? Normal ca da. Si inca mai era loc si de altzii. Trainee de acolo au spus ca recordul lor este de 12 persoane intr-o ricsa. Circulatzia in Jaipur este dezastru... Deja regretam haosul din Mumbai. Ma plangeam eu ca prin Mumbai ii aglomeratzie, dar nu se compara cu Jaipurul. Aici gasesti pe strazi aproape de toate. Biciclete sunt gramada, cycle-rickshaw, care sunt inexistente in Mumbai aici le gasesti gramada, camile inhamate la carute, sau camile singure, elefantzi, caini, magari vaci la tot pasul, pietoni care traverseaza strada pe oriunde. Trotuarele sunt sublime, vorba lui Caragiale, lipsind cu desavarsire, astfel ca puhoiul de oameni circula pe marginea soselei. Si printre toata aceasta harababura claxoanele, strigatele fac un vacarm de nedescris. Sa traversezi strada este o adevarata aventura. Si a trebuit sa o traversez de doua ori. Imi amintesc strategia pe care am invatzat-o la scoala cand eram mic. Sa te uitzi in stanga si in drepta si cand nu vezi nici o masina sa traversezi. He heee. Daca aplici strategia asta aici, cred ca potzi sa iesi la pensie linistit din mijlocul strazii. Aici se aplica alta. Cat ce vezi un loc liber intre doua vehicule tusti si tu in strada cu mana intinsa sa-i faci semn la sofer sa nu te calce. Si pe urma pt. Urmatoarele 5 min, te plimbi printre diversele animale, masini, biciclete si mai stiu eu ce de pe strada fiind de multe ori in primejdia de a fi luat pe sus de vre-un vehicul. Norocul este ca fiind asa de mare aglomeratzia viteza de circulatzie este mica, nu mai mult de 10 – 20 km pe h, asa ca sarcina este olecutza mai usoara decat pare.

No bun, am gasit si statzia de autobuz, si fiind urmaritzi indeaprope de ceva cersetori micutzi care ne faceau semne ca le este foame ne indreptam pe autobuz. Sarim in el. Normal ca nu avem loc. In India peste tot domneste o super aglomeratzie de nedescris. Era un autobuz micutz, un pic mai mare decat un microbuz cu 16 locuri de a nostru. Ne-am parcat picioarele prin partea din spate a autobuzului. Era destul de jos, pt. o statura de indieni nu pt europeni inaltzi ca noi, asa ca la ceva gropi mai maricele am cercetat tavanul de purici cu capul de cateva ori.

Amber. Fosta capitala a Jaipur-ului pana pe la mijlocul sec XVIII- lea cand a a fost construita o noua capitala la vreo 10 km de acuala, ne astepta cu o atmosfera foarte turistica. Era un satuletz micutz intr-un fel de cazan, inconjurata din toate partzile de muntzi de-a lungul carora era construite turnuri de aparare. Accesul in turnurile de aparare se facea pe scari construite perpendicular pe deal.

Ajunsi aici primul obiectiv era sa ne incercacam fortele pe un elefant. Erau gramada pe aici. Devenise o adevarata afacere a localnicilor, asa ca la tot pasul vedeai elefantzi cu ceva turisti in spinare. De pe drumul principal si pana la vechiul City Palace erau vreo 500 de m, pe un drum ingust de vreo 3-4 m care urca in panta. Puteai inchira un elefant pana la City Palace si totzi turistii faceau lucrul asta. Sau aproape totzi, pt. ca noi am gasit in alt loc elefantzi de inchiriat mai ieftin. Am platit 500 de rupii pt. vreo 500 – 600 de m calare pe elefant pe strazile din satuletz. Eram 4 asa ca era destul de iefin : mai putzin de 150 de caciula. Ajunsi la ‚depoul’ cu elefantzi un indian imediat s-a si instalt langa trompa unuia si ma chemat ca sa fac o poza. Normal ca pe urma si-a cerut drepturile banesti.. I-am dat 10 rupii. Pt. o poza ii cam destul demult, dar merge. Un junior de elefant, priponit cu lanturi ca si o vaca era tare jucaus. Era mititle si asa de dulce, si cand am trecut pe langa el avea chef de joaca asa ca a incercat sa ma pescuiasca cu trompa. Incalecatul pe elefant se facea aplicand aceiasi strategie ca si la camile. La strigatul si indemnurile stapanului, elefantul se lasa in genunchi, pe urma sa instala o scara micutza si urcai intr-un fel de leagan instalat pe spatele elefantului. Stateai ca si pe o banca cu picioarele intinse in jos de-a lungul elefantului. Era destul de comod si te simteai mai in siguranta decat intr-un camion. Normal ca mastodotul se deplasa pe strada printre masini, si mergea destul de repede data fiind marimea sa. Si cum traficul in India este destul de lent datorita aglomeratziei, viteza de croaziera a elefantului nu era mai prejos decat cea a traficului. Desi Amber-ul era un orasel turistic, unde era plin de turisti tot timpul, peste tot indienii se holbau curiosi la noi. Elefantul era dirijat de un indian acesta aplicandu-i pe ceafa presiune cu picioarele. Dar elefantul nu prea era el bine crescut de felul lui si avea un obicei tare prosta: scuipa.. Sau isi sufla nasul.. Nu pot spune care din astea ii adevarat. Sau facea dus. Din cand in cand, mai ales cei de pe pozitiile din fata se trezeau inundatzi cu ceva apa din trompa elefantului, care tacticos dorea dus din mers, ca deh era cald afara.

Dupa plimbarea cu elefantul urmatorul punct pe ordinea de zi era vizitarea City Palace-ului. Cum spuneam mai devreme de pe soseaua de acces si pana la palat erau vreo 500 de m, iar majoritatea turistilor faceau drumul acesta pe elefantzi. Noi am luat-o pe jos. Oare cum v-tzi simtzi calatorind pe un drum destul de ingust, cat sa incapa doi elefantzi, pe care era plin de elefantzi. Si fiecare itzi intindea trompa sa te miroasa sau habar nu am ce incercau sa faca. Te mai si stropeau cu trompa si cand scapai de trompa trebuia sa fii atent la coada pe care o fluturau nepasatori pe la nasul tau. In dreptul unei portzi de acces unul si-a indreptat trompa tare amenintator de mine. M-am lipit de peretele din spatele meu si trompa lui ajunsese la catziva cm de mine. Simpatic elefant, dorea si el sa fie ospitalier si sa-mi ureze bun venit, dar nu prea ma incantau pe mine atentile lui. Noroc cu stapanul din spatele lui care i-a ‘soptit’ cu picoarele sa isi vada de drum si sa lase in pace turistii sarmani ca mine.

Complexul din Amber este alcatuit din City Palace si din Fortul care se inalta majestuos pe culmea muntelui. Prima vizita a fost la City Palace. Am intrat in curtea interioara, si inainte de a vizita ceva ostenitzi fiind am cautat un restaurant. Era unul amenajat aici, si inca chiar al Ministerului de Turism Indian. Cunosteam acest gen de restaurant, asa ca nu prea eram incantat deloc cu el. Facusem cunostinta cu el la pesterile din Ajanta si Ellora. Cred ca era unul dintre cele mai proaste restaurante in care fusesem. Nouazeci la suta din mancare era vegetariana. Ultima data cand am fost la Ajanta si am comandata un Chicken Tika Masalla m-am cam inecat cu oasele si cu pielea de pe prin pui. De fapt erau mai mult oase, piele si grasime decat carne asa ca de data asta nu m-am avantat sa comand carne. Asa ca m-am multumit cu o masa veg. Adica ceva orez si roti(paine indiana asemanatoare cu placintele noastre dospite). Eram siguri ca nu are alcool, dar totusi am intrebat de o bere. Chelnerul a zambit smechereste si a spus ca se poate, dar ne-a cerut 200 de rupii si ne-a spus ca o sa fuga dupa ea in sat sa o aduca. 200 de rupii era exorbitant. Pana si in cele mai luxoase cluburi din Mumbai era 150. Am spus ca nu ii dam mai mult de 100, dar nu l-am convins asa ca a trebuit sa ne multumim cu o masa indiana veg si o Coca Cola.

Dupa masa haidem sa vizitam complexul Amber. Reusim din nou sa platim pretul indian (aproape nesemnificativ: 10 – 20 rupii). Fideli vechilor noastre principii ca sa nu platim pt. camera am declarat senini ca nu o sa folosim camera, dar la intrarea in Palat am avut surpriza ca sa constatam ca a trebuit sa le inmanam camera pt. pastrare pe durata vizitei, asa ca nu am reusit sa luam nici o poza din interiorul palatului.

Vechiul palat era construit ca mai toate palatele din Rajasthan, dar acesta m-a impresionat cel mai mult datorita sutelor de incaperi, curtzi, turnuri, coridoare. Intrai intr-o curte mare in mijlocul careia era o gradina si o fantana arteziana. Chiar in fata ei la etajul I era o frumoasa terasa cu camere in pe partea dinspre zidul exterior. Era terasa pe care maharaja statea ca sa admire fantana arteziana si curtea interioara. Tranversand curtea si luand-o la dreapta pe un coridor stramt intrai in cea de-a doua parte a palatului, cel cu camerele locuitorilor palatului, care era un adevarat labirint. Inca din mic, de cand citeam poveste Minotaurului si a faimosului Labirint eram atras de labirinturi. Visam sa ma plimb prin palate intortocheate cu sute de incaperi si iata ca mi se ivea ocazia. Acest palat era un adevarat labirint. Coridoare, turnulete, camere mici, camere mari, curti interioare, fundaturi. De toate gaseai pe aici. Desi palatul era plin de turisti prin unele locuri te simteai complet singur. Erai singur intr-o liniste mormantala inconjurat doar de semiobscurditatea de jur imprejur. Am ratacit singur cred ca vreo 50 de minute prin tot acest labirint intalnid cand si cand turisti singuratici ca si mine care doreau sa exploateze acest labirint stravechi. In unele momente cand urcam pe scari inguste cat sa treaca un om si dadeam nas in nas cu o fundatura sau cu o camera mic si intunecoasa chiar credeam ca m-am ratacit. Dar asta faceam miniaventura mea si mai interesanta. Adevarul este ca nu era un labirint real pt. ca toate erau construite dupa un anumit plan, asa ca dupa vreo 30 de minute de rataciri prin el cam itzi dadeai seama unde urmeaza scarile de acces si unde vin camarutele, sau turnurile. Mi-ar fi placut sa stau mai mult in acest palat dragutz, dar din pacate nu aveam prea mult timp alocat pentru el, asa ca a trebuit sa plecam mai departe.

Urmatorul obiectiv era Fortul Amber. Palatul in care fusesem avea si un fort construit la vreo 800 de m mai departe pe varful unei culmi care domnia imprejurimile. In timp de razboi Maharaja si membrii familiei se retrageau in Fort. Acest fort nu fusese cucerit niciodata si vizitandu-l mi-am dat seama de ce. Dinspre Palat atingeai Fortul urcand un drum ingust pietruit care ducea spre poarta de acces. In dreapta drumului era culmea muntoasa iar in stanga era construit un zid gros cu multe creneluri din doi in doi metri pentru tragatori. Chiar in dreptul crenelurilor era un mic drum de vreo doi metri latime pe care se plimbau tragatorii si soldatzii si care mergea paralele cu drumul, dar care intr-un anumit loc se bifurca. Crezand ca este o scurtatura am luat-o pe acel drum care incepea sa urce in trepte spre Fort. Din pacate drumul acesta se termina brusc in momentul in care se intalnea cu zidaria Fortului, asa ca a trebuit sa ne intoarcem vreo 300 de m in jos pana la drumul normal.

Intrarea in Fort se facea printr-o poarta uriasa, care ca toate portile de Fort din India avea protectie anti elefan (niste tepi mari de otel infiptzi in poarta cu varfurile in afara si aflati la inaltimea capului unui elefant – in acest fel nu se putea incerca fortarea intrarii in fort cu ajutorul fortei brute a elefantilro), si o poarta micuta cam de 1.5 m inaltime construita in interiorul celeilante. Normal ca si de data aceasta am platit pretul indian si am declarat ca nu o sa folosim camera pentru care nu am platit. In dreptul intrari o harta mare cu planul fortului la care ne-am grabit sa-i facem o poza ca sa stim pe unde o sa ne plimbam. Citisem despre fort ca adapostea cel mai mare tun pe rotzi din lume asa ca ne grabeam sa vedem si minunatia aia.

Fortul era destul de vast fiind alcatuit dintr-o gramada de incaperi inconjurate de ziduri inalte. Un fel de curti exterioare gigant. Am ratacit prin aceste curti si camere mici cu vederi spre exteriorul fortului. La un moment dat am ajuns intr-un loc in care un indian care statea de paza colo ne spusese ca aveau loc reprezetatziile de teatru de papusi pt. maharaja. Si ne-a spus ca era disponibila si o reprezentatzie. Si a fost super dragutza.. desi melodia nu isi avea locul aici (era faimoasa melodie franceza Frere Jaque). Papusarul era foarte priceput. Manuia doua papusi care se miscau in ritmul muzicii si faceau diferite gesturi caraghioase. Totul nu a durat mai mult de doua minute. In fine, stiam ca erau platitzi pentru asta si chiar la intrare in aceast ‘teatru’ era un afis pe care scria mare ‘No tips allowed’, dar normal ca au cerut ceva. Desi ne-a placut mini-spectacolul i-am intors spatele sa plecam. Totzi cu exceptia lui Gareth care le-a dat ceva. Cand am auzit, mai tarziu cat le-a dat era sa ma prapadesc de ras:

‘Pai vreo 2 – 3 rupii’ J.

Cea mai frumoasa parte a Fortului a fost gradina din “1001 si noptzi” cum imi place mie sa-i spun. Asezata in partea din Sud a Fortului se afla o gradina splendida. Desi tot fortul si toata vegetatzia de jur imprejurul fortului era desertica, iarba lipsind cu desavarsire, in acesta gradina totul era verde. Era plin de flori, alei serpuia printre verdele superb, fantani arteziene, si totul dadea spre 3 bolti mari de unde ti se deschidea inaitea ochilor imprejurimile fortului. Din pacate accesul in interior era interzis turistilor asa ca nu am putut cobora sa ne plimbam prin ea, dar de jur imprejurul ei de pe inaltimea unui culoar care inconjura zidul si gradina am putut adira aceasta gradina superba. Privelistea care se intindea sub privirile tale era grandioasa. Fortul era asezat pe cea mai inalta culme din zona asa ca puteai cuprinde cu privirea pana departe. Vedeai oraselul de sub tine, cu City Palace care era intr-un fel de cazan inconjurat de inaltimi, iar de jur imprejurul orasului vedeai muntzii de-a lungul carora se inaltau ziduri presarate cu turnuri de aparare. Vegetatzia era desertica ca si in mare parte a Rajasthanului.

Ne-am intors de unde am plecat si am facut un popas de vreo 30 de minute in apropiere portzii principale de acces unde se afla si un stand cu diferite produse. In apropiere se aflau si doua temple. O adevarata gradina zoologica ne inconjura. Camilele si vacile pasteau linistite pe langa templu. Papagali muticolori zburau prin copacii din jur. Paunii isi plimbau si ei penele lor faimoase prin zona, dar din nefericire nici unul nu a vrut sa se “impaneze” si sa ne arate in toata frumusetea fuselajul lor exterior. Mama lor. In schimb maimutele ne ofereau un spectacol pe cinste. Erau cu zecile prin zona si faceau acrobatzii de te lasau cu gura cascata. Sareau de pe un zid pe altul desi era o distanta de vreo 10 – 15 metri intre zidurile inalte de vreo 5 m. Noi care stateam intre ziduri pe o banca ne era chiar teama ca poate vre-una rateaza aterizarea si isi parcheaza caroseria pe chipiurile noastre. Mai ales ca unele erau junioare micutze, pe jumate cat exemplarele adulte. Intr-un copac aflat la vreo 5 metri de noi cred ca erau vreo zece, intrecandu-se in strigate si sarituri. Ba se mai luau si la harta. Si desi templul era la doar zece metri doua maimute s-au pus sa si-o puna tot intr-o veselie uitand de cele sfinte. Si paparazzi de noi ne-am apropiat sa le tulburam linistea erotica printr-o poza, dar perversele de maimute au lasat naibii sexul si au sarit pe celalalt zid.

Ne-a mai ramas de vazut Marele Tun pe care l-am localizat destul de greoi in labirintul de fort in partea nordica. Pe drum spre el ne-am oprit la un stand de bauturi unde am aflat cu uimire ca aveau bere, dar din pacate Bas a cumparat-o pe ultima si fidel principiului sau ‘I don’t share my beer’ a degustat-o singur pe noi lasandu-ne cu ochii in Soare, sau ma rog in apa minerala pe care am cumparat-o in locul berii. Am trecut si pe langa uriasul rezervor de apa de dimensiunea unui lac care asigura alimentarea cu apa a fortului. Se spune ca acolo si-ar fi ascuns bijuteriile majarajii, ultimul Maharaja mutandu-le de acolo in Jaipur noua s-a resedinta.

“The biggest wheeled cannon” era intradevar impresionant. Poza este pe web cu celelalte poze (normal cu mine in prim plan :D) asa ca ‘no comment’. Langa el erau un batran ostas indian de paza care ne-a intrebat intr-o engleza stalcita de biletul pentru camerele de fotografiat. I-am spus ca nu vrem sa facem poze, dar la nici 5 minute dupa aceasta Bas uitand cu desavarsire ca nu am platit pt. camere si indianul era la doi metri de noi isi pregateste camera pt. o poza cu superbul asfintit care se intrezarea la orizont. Normal ca indianul s-a luat de el. Pe urma am incercat sa-l aburim ca nu vrem sa pozam in interiorul fortului ci peisajele din exterior si ca acestea nu intra sub incidenta aceleasi reguli.. Au inima mea ce-am mai bagat mana.. Pana la cot. :D No bine nu a fost de acord, dar pana la urma s-a mai imbunat si ne-a permis sa facem poze. Ba inca l-am si pus sa ne fac o poza cu uriasul tun. Soarele deja asfintise si incetisor se lasa intunericul, asa ca ne-am grabit sa mergem spre hotel. Poarta cea mare era inchisa asa ca a trebuit sa iesim pe portita cea mica de 1.5 m, folosita in vechime pe timp de noapte pt. a nu perimite inamicilor sa intre decat cate unul si ingreunat de pozitia pe care trebuia sa o aiba ca sa patrunda prin poarta minuscula. Cam un km de coborat inapoi spre orasel si de acolo tusti sus in autobuz si coada colac inainte spre Jaipur. In Jaipur aceiasi problema cu negociatul ricsei. Ne-au cerut de vreo 4-5 ori pretul normal, si abia daca am gasit sa ne duc cu dublul pretului normal.

Camera de hotel ne astepta. Si era superba. Inca nu o vazusem de dimineata pt. ca era ocupata, asa ca o inchiriasem fara sa o vedem dar arata super. Era mare, incapatoare, super curata si luxoasa. O baie rapida dupa care o bere rece pe terasa. Bas cu nasul sau de olandez descoperise un ‘wine shop’ prin zona asa ca am cumparat vreo 2 beri ieftine si le-am baut pe terasa palierului nostru.

A doua zi eu planuiam ca pe la cel tarziu 10:00 sa fim deja in oras, dar ti-ai gasit-o cu lenesii de tovarasi de calatorie. A trebuit sa trag bine de ei pana i-am trezit pe la vreo 8:30. Si pe urma pana s-au ridicat din pat pana si-au strans hodrobelele si pana au facut dus, si pana am completat hartogariile de check out s-a facut 12:00. Asa ca nu ne-a ramas timp decat sa vizitam City Palace din Jaipur. Dupa atatea palate si fortarete pe care le vizitasem acesta nu avea nimica special fata de cealalte. Cu exceptzia unui singur lucru: sala de arme. Aceasta ne-a dat pe spate pe totzi. Gaseai aici arme care nici prin cap nu itzi trece la ce ar putea folosi sau ca ar exista asa ceva. Pornind de la o sabie uriasa de vreo 6 kg, lunga de vreo 80 de cm si lata cam de vreo 30, continuand cu diferite alte sabii, palose, pistolete, carabine.De asemenea erau diferite tipuri de sabii printre care amintesc sabii dintzate eficiente pentru taiat armurile, un fel de sabii in forma de U folosite pentru decapitat. Sa nu uitam nici faimoasele buzdugane de zdrobit scafarliile eficiente chiar si in cazul armurilor. Cele mai ciudate arme erau cele care se atasau la maini si cotineau doua taisuri plus doua tevi minuscule pentru pistolul incorporat folosite la vanatoare de tigri. Impresionanta a fost si cureaua care continea in interior o sabie plianta sau bastonul cu sabie inauntru. De asemenea erau sabii care contineau in ele mutliple alte sabii si cutzite, bricege cu pistoale minuscule inauntru, si o gramada de alte minunatzii. Sincer mi se pare chiar ciudat cum am putut fi si cum putem fi cu totzii fascinatzi de asemenea obiecte de ucis, care au adus si aduc inca atata suferinta de jur imprejurul nostru. Catzi dintre noi nu am fi fascinatzi sa putem avea, sa putem incerca aceste obiecte de ucis.

Dupa terminarea vizitei in faimosul City Palace din Jaipur, aflati inca sub farmecul splendidei colectii de arme am decis ca trebuie sa impacam si stomacul nu numai ochii. Era trecut de amiaza asa ca burta isi cam cerea drepturile. Mai aveam vreo trei ore pana la trenul spre Agra asa ca ne-am oprit in primul restaurant. Era unul destul de saracacios, de mana a treia dar ceea ce ne-a indreprat pasii intracolo era ‘wineshop-ul’ aflat vis-à-vis de restaurant. Am negociat cu cei din restaurant si au fost de acord sa luam masa acolo si sa cumparam berea de la magazinul din coltz. Era doar 50 de rupii o bere fata de 100 de rupii pretul normal intr-un restaurant. Ne-a facut loc la o masa in fund dositzi dupa o perdea si am inceput sa gadilam gatlejul cu un Kingfisher rece. Bine a mai trecut dupa caldura de afara.. Eram singurii musterii din restaurant. Vreo patru cinci chelneri se invarteau pe langa noi sa ne faca pe plac. Din pacate nu era cine stie ce de capul mancarii. Mancare traditional indiana de care eram satui pana in cap. Si era si un retstaurant vegetarian asa ca adio .. carne. Eu m-am infruptat cu ceva kashmir rice care mi s-a parut destul de interesant, dar m-am cam inselat. Era ceva orez fript in ulei cu curmale, stafide, alune si alte chestii de genul asta prin el. Ciudata combinatzie de gusturi: dulce, iute si sarat.. Am plecat de acolo cu matele mai zgomotase decat cand am venit. Dar in schim am baut doua beri reci pe cinste.. Si si ieftine pe desupra.

Inapoi spre hotel ce imi trazneste mie pe sub chestia aia cenusie asezat sub par. Ce-ar fi sa luam o cycle rickshaw spre hotel??? Adica un fel de ricsa cu pedale. Hotararea a fost aplaudat de intrega sala de sedinte si adoptata. Deci luam doua cycle rickshaw. Eu cu Gareth una si Bas cu Silvia celalata. Sa nu uitam esentialul, mititelul de Gareth avea la vreo 120 de kg. Indianul nostru la vreo 50 de ani, putzin peste un metru jumate era numai piele si os. La inceput drum drept totul era frumos pt. el. Pe urma incep greul. Un ditamai deal se posteaza in fata noastra. Si saracul indian mai ca isi da duhul cu pedalatul. Itzi dai seama sa-l cari pe Gareth nu ii tocmai usor. La un moment dat vazand ca nu ii de gluma si ca era prea mare dealul si noi prea grei (a se citi ‘Gareth prea greu’) indianul nostru se da jos de pe ricsa si incepe sa impinga de ghidon tricicleta de ricsa, gafaind din toatzi plamanii. Si am vazut si triciclete de astea pt. patru persoane. Imi si inchipuiam patru oameni ca si Gareth stand pe o ricsa de aceea. Pai sinucidere curata pt. bietii soferi. No bine intr-un final ajungem in varful dealului si de acolo deja prindem viteza. Deja intram in viteza traficului si indianul de voinic ce era a si depasit o carutza trasa de doua camile. Ba inca a mai si claxonat-o sa se dea la o parte ca vine trenul rapid. Panta si greutatea lui Gareth ii dadeau curaj amu’… Dar ce sa spunem ca intr-un tarziu soferii si-au dat seama ca au gresit drumul si ca trebuie sa o ia inspre alta directzie. Off saracii.. Deja incepeam sa-i compatimesc. Dar pe noi nu prea ne-a afectat pt ca negociasem inainte. Intr-un tarziu am ajuns si la hotel. Ne-am luat bagajele le-am incarcat in sapte si tusti spre gara. O plimbarica pe jos nu strica. Stiam drumul, era aproape asa ca am luat-o spre jos. Normal ca soferii de taxi ca bondarii roiau in jurul nostru oferindu-ne serviciile dar i-am ignorat cu desavarsire.

Aproape de gara am amai vazut o minunatzie care ne-a lasat cu gurile cascate de era sa inghitzim vreo doua muste mai indraznete. Pe un covoras in culorile curcubeului de murdar ce era, tronau aranjate frumos, clesti de toate marimile si daltite si alte minunatzii de genul asta. In centrul zdrentei care se numea patura o pancarda cu cuvinte in hindi si o pereche de dinti desenata pe ea. Langa patura un scaunel pe care era un indian cu gura larg deschisa iar altul cu un cleste il cauta de purici prin gura.. UN DENTIST!!!! J sa ne prapadim de ras nu alta.. Mama.. si ce conditzii mizere. M-am si oprit sa iau o poza dar ce sa va zic ca un indian mai intreprinzator care nu avea a face nici in clin nici in maneca cu dentistul mi-a si cerut 50 de rupii pt. poza. Dar si-a gasit nasul. L-am expediat rapid si am luat o poza la ciudatul dentist. Poza este atasata intre celelalte pe care le-am pus pe net.

Cheers…

la toata lumea din Mumbai India.

Adrian