O calatorie din Mumbai spre Hampi - Karnataka
Hampi, asezat in centrul statului Karnataka a fost capitala uneia dintre cele mai mari imperii hinduse: Vijayanagara. Orasul a fost fondat in anul 1336 de catre doi printi locali: Hakka and Bukka. Vijayanagar Empire (1336 - 1565) a fost ultimul mare imperiu hindus(au urmat cuceririle arabilor si englezilor) si se intindea de la Marea Arabiei la Golful Bengal si de la Platoul Deccan pana la capatul de sud al peninsulei indiene. Declinul imperiului a survenit in 1565 cand o coalitzie de armate ale Sultanate din Deccan au infrant fortele armate ale imperiului, iar capitala a fost cucerita si arsa.
Ruinele acestui oras, care este in patrimoniul UNESCO imi propusesem sa le vizitez. Daca vii din Nordul Indiei legaturile sunt destul de proaste ca sa ajungi in Hampi, trebuind sa shimbi cel putzin un tren si doua autobuze.
Am plecat din Mumbai vineri seara la 20:30 cu cu trenul Mumbai - Chennai Express. Ma astepta o calatorie lunga de aproape 24 de ore pana in Hampi. Rezervasem bilete pt clasa sleepers care este destul de confortabila. O clasa inexistenta in trenurile din Romania. Este un fel de combinatzie intre clasa a doua si cuseta. La inceput toate persoanele stau exact ca si intr-un compartiment de al nostru: 3 pe o parte si 3 pe cealalta parte fata in fata. Cand se doreste sa se doarma, partea de la bancheta pe care itzi rezemi spatele se basculeaza in sus, iar deasupra ei exista inca o platforma de genul acesta, astfel incat ai 3 paturi suprapuse, pe care fiecare se poate intinde ca sa doarma. Nu sunt oferite cearceaf sau perna asa ca daca doresti asa ceva trebuie sa ti le aduci tu. De tavan sunt prinse doua ventilatoare uriase la fiecare doua banchete.
La 20:30 trenul parasea in zgomotele locomotivei statzia Dadar din Mumbai. M-am asezat pe locul meu si urmaream pe geam peisajele care se succedau pe sub ochii mei. Eram in compartiment cu o familie indiana: tata, mama, doi copii si bunica. Compartiment, ii cam pretentios spus pentru ca nu este usa despartitoare ca si la trenurile de la noi de acasa. Datorita distantelelor mari pe care le strabat trenurile, exista un vagon special in care se gateste mancare si potzi comanda in tren mancarea de la personal autorizat. Adica indieni imbracatzi in haine mai speciale si cu o insigna in piept. De asemenea la fel ca si in Romania in trenuri este plin de diferite persoane care vreau sa itzi vanda diferite produse. Incepand de la apa, chipsuri, snaksuri indiene, sucuri, inghetzata si continuand cu lanturi de legat bagajele, pixuri, cartzi. Desigur nici de cersetori nu scapi. Este plin de ei. Unii sunt copii mici, care se chiunie sa itzi cante ceva, sau care au atartnate de picioare zurgalai indieni si care danseaza in zgomotul zurgalailor. Altzii sunt persoane handicapate cu diferite partzi ale corpului distorsionate sau lipsa. Mai exista si categoria celor care matura prin compartimente cu o haina jegoasa si pe urma itzi cer bani. O alta categorie aparte de persoane care itzi cer bani este accea a travestitzilor. Barbatzi deghizatzi in femei si care itzi cer bani. Indienii considera ca o sa ai ghinon daca nu le dai ceva bani asa ca de obicei li se dau bani. Dar eu nu sunt indian asa ca nu le-am dat nimica. Mi-am iesit din pepeni cand o “domnisoara” indian a devenit mai insistenta si a incepu sa ma mangaie pe obraji. L-am impins brutal si cred ca nu mai lipsea mult sa il pocnesc daca mai insista. Din fericire a fost doar un caz. Ceilaltzi travestitzi m-au ignorat. Huuuuu.. ce usurare.
Se apropia ora cinei asa ca indienii din jurul meu au inceput sa-si desfaca merindele. Unii aveau mancare de acasa, iar altzii comandau in tren. Modul in care mancau probabil ca i-ar degusta pe multi europeni. Multi mancau in stilul traditional. Adica puneau orezi pe frunze mari de banane si deasupra turnau ceva amestec de masala. Amestecau toata compozitzia cu mana si pe urma faceau cocoloase din acest amestec si le indesau cu sarg pe sub mustatza. Unii mai aveau si chapati (un fel de clatite) si rupeau bucatzi mici de chapati cu care luau din orez. Un ragait ii destul de sanatos prin India asa ca nimeni nu se abtzine. Chiar si seful meu in birou de multe ori mai scapa cate un ragait de toata frumusetea. Indienilor nu li se pare nepoliticos deloc.
“Nasu” si-a facut si el aparitzia nu peste multa vreme. Imbracata in haine oficiale cu o geanta in jurulul umerilor si cu o insigna dintr-un metal auriu in piept. De obicei vine cu listele dupa el. In India biletele sunt cu numele inscris pe ele. Cand intri in tren arunci o privire pe usa unde sunt lipite listele si in mod normal trebuie sa-tzi vezi numele trecut pe lista. Mi-a taiat biletul cu o linie cu pixul si a plecat mai departe. Pe la 22:00 m-am intins si eu sa dorm. In mod normal indienii isi pun bagajele sub bancheta si le leaga cu lanturi (deh, nu numai in Romania se fura din trenuri), eu mi-am dezvoltat o strategie proprie. Intind sacul de dormit pe bancheta, ma bag in el si cu bagajul sub cap dorm ca un erou. Partea proasta la sistemul de dormit in clasa sleepers este ca toate trei persoanele de pe o parte trebuie sa doarma si sa se trezeasca in acelasi timp. Adica daca vrei sa stai normal si bancheta este ridicata nu potzi sta, ci doar intins. Nu m-am grabit sa ma trezesc iute, asa ca pe la 10:00 cand m-am indurat si eu sa deschid ochii indienii mei stateau ca sardelele pe bancheta de pe partea opusa. Se trezisera dar eu dormeam asa ca nu puteau sta sezut pe bancheta si se inghesuisera pe cealalata. M-am trezit si eu, mi-am impachenat sacul de dormit si iata-ma fresh pentru o noua zi.
Vedeam in ochii indienilor ca erau nerabdatori ca sa intre in vorba cu mine si cautau un prilej potrivit. Si cu prima ocazie m-au bombardat cu aceleasi intrebari parca trase la xerox de totzi indienii: “which country are u from?”, “how is india”, “where are u working” “what is your salary”. Nu te lasa nici sa rasufli.. Prin Europa ii destul de nepoliticos sa intrebi de salariu. No bine, le-am satisfacut curiozitatea. Dar mai era si o fetitza, care a naibii era tot pe la mine prin brate. Ma calca pe picioare, sarea in jurul meu, se rezema de mine. Nu m-as fi suparat daca era asa de la vreo 18 ani in sus, dar avea doar vreo 3 – 4 anisori.
Guntakal Jonction este localizat in statul Andra Pradesh si este un nod feroviar destul de important. Ma gandeam ca nu o sa gasesc destul de usor un autobuz in directzia Hampi. Ma dau jos din tren in jurul orei 13:00. Afara o zapuseala de itzi iese fum pe urechi. Ma documentez inainte de la ceva indieni despre directziile pana la autogara si costul aproximativ pentru o ricsa si aflu ca ii cam in jur de 15 rupii. Cobor scarile si soferii de ricsa sunt totzi buluc pe mine. Incredibil dar stiu cate o boaba in engleza, destul de ciudat pentru un oras care nu prea are ce oferi turistilor. Ma interesez de pretul pana la autogara si normal ca l-au umflat binisor.. Cica 50 de rupii.. Nu prea a durat mult negocierea. Dupa ce m-am facut ca o iau pe jos si le-am zis ca stiu pretul real si ca nu ii departe asa ca pot merge pe jos(desi nici prin cap nu imi trecea ca era o caldura de mureai), pana la urma am negociat la 20 de rupii. Sar in ricsa si haidem. Dintr-o privire mi-am dat seama ca ricsele asa mititele cum sunt ele sunt utilizate in acest oras ca si un microbuz. Erau banculetze pe toate partzile interioare ale ricsei. Din cate am vazut prin India am evaluat cam la vreo 10 persoane numarul celor care puteau calatori dintr-un foc cu ricsa aceea mitica cat o cabina telefonica.
Ajungem la bus stand si il intrebam pe sofer de un autobuz spre Hospet (orasel la 12 km de Hampi). Intr-o engleza stalcita, mai mult din gesturi decat din cuvinte pricep ca nu este nici un autobuz spre Hospet si ca trebuie sa iau prima data unul spre Bellary (orasel de care nici nu am auzit pana atunci si de care nu aveam nici cea mai mica idee unde poate fi localizat), de fapt chiar autobuzul care se pregatea de plecare la doi metri de mine. Nu mai era vreme sa stau mult pe ganduri. Sau il credeam si saream in autobuz sau nu il credeam si mai intrebam pe altul dar mai pierdeam o ora cel putzin pentru autobuzul urmator. Nu stau pe ganduri si sar in autobuzul care deja se pusese in miscare. De fapt un microbuz un pic mai marisor, cu banchete de 2 persoane pe o parte si banchete de trei persone pe cealalta parte. Inauntru o aglomeratzie tipic indiana. Abia am avut loc sa imi pun picioarele pe scarile de la usa. Indieni si bagaje si saci peste tot. Pe fiecare bancheta statea cel putzin cu o persoana mai mult deca capacitatea banchetei. Pe unele scaune de 3 persoane am vazut chiar si 6 persone, copii de 10 – 15 ani stand in bratele parintilor. Si eram singurul alb din autobuz. Toata lumea se uita la mine ciudat, dar putzin imi pasa. Am reusit sa-mi agatz si eu bagajele pe ceva suport debagaje.
Dupa vreo 5 km autobuzul opreste si un indian imi spune habar nu am ce in canada (limba oficiala a statului Karnataka). Din gesturi am inteles ca vrea sa cobor jos cu ceilaltzi indieni. Ma chinuiam sa-I explic in engleza ca prima data tre’ sa-mi iau bagajele la care desi erau agatzate pe suportul de bagaje la doi metri de mine nu puteam ajunge nicicum ca era prea mare aglomeratzia. Vreo zece indieni erau deja coboratzi din autobus si tot autobuzul statea si se uita la mine in timp ce indienii se chinuiau sa-mi explice sa cobor jos. Am dedus eu ca trebuia sa cobor numai pentru vreo 5 min, dar nu am vrut sa risc sa plece autobuzul fara mine, cu bagajul meu cu tot asa ca am ramas frumusel in autobus. Pana la urma cand au vazut ca nici cum nu ii inteleg ce imi cer, m-au lasat in pace cu oile mele. De fapt doreau sa mute o roata de rezerva in autobus, in spatele scaunelor, dar era asa de aglomerat si plin de bagaje autobuzul ca nu aveau cum fara ca oamenii din spate sa coboare. Le-a luat olecutza de vreme pana au dat jos toate bagajele si sacii din spate, au pus roata de rezerva si pe urma am putut pleca linistitzi. Pe scaunul de langa mine erau patru persoane, unul dintre ei bineviotor mi-a aratat prin semne ca o sa coboare la urmatoare si imi ofera mie locul. I-am multumit, dar preferam sa stau in picioare inghesuit decat pe un colt de scaun cu inca trei indieni si nu m-ar fi mirat sa-mi sara unul si in bratze. J Caldura era mare, dar cum toate geamurile si usile erau deschise cand se deplasa autobuzul se facea curent de aer astfel incat mai fentai caldura.
Cam o ora jumate mi-a luat calatoria pana am ajuns in Bellary, la autogara. Ajuns acolo, primul lucru pe care il fac este sa cumpar o sticla de apa rece.. Pe caldura aceea era nevoie. Pe urma ma duc sa intreb de un autobuz spre Hospet. Si tare imi este mirarea cand imi spune un indian ca nu este autobuz spre Hospet si imi arata ceva in alta directzie, bolborosind in limba lor ciudata vorbe neintelese. Deduc eu ca imi arata o alta autogara in alta parte de oras. “Damn it” imi zic printre dintzi. Fidel regulii intreaba cel putzin doi trei indieni daca vrei un raspuns cat de cat corect, il mai intreb pe unul. Acelasi bolboroseala neinteleasa si semn in alta directzie. Imi arata o ricsa. No bine bine, dar cum naiba sa ii explic la sofer care nu stie engleza sa ma duc spre locul unde sa iau autobuzul spre Hospet-ul lui peste… Incerc.. Ii explic schematic in engleza “Hospet, bus stand”. Printre indienii care stiu doar basic engleza nu este recomandabil sa folosesti propozitzii si fraze stufoase. Or sa se uite la tine ca la felul trei daca le zici ceva de genul
“I am sorry, I want to ask if u know where can I find a place ….”. Nu prea merge cu politetzuri aici. Tre sa fii direct si nepoliticos de genul:
“Boss.. Bus stand???” or “Railway station” .. Doar cuvintele cheie.. No bine sa revenim la indianul nostru. Pricepe ce vreau si imi arata autogara de langa mine. Ii arat directzia pe care mi-au aratat-o si mie ceilaltzi indieni si am noroc, indianul meu e inteligent si pricepe. Si lucrul si mai uimitor cand il intreb de tarif, imi zice 10 rupii.. Adica minimul.. Incredibil, nu incearca sa ma fure.. Se pare ca azi ii ziua mea norocoasa.
Sar in ricsa si m-a lasa in cealalta autogara care era la celalat capat al oraselului. Dibui autobuzul de Hospet si iarasi am noroc. Este gol si pleaca in 10 min. Sar in el si imi aleg un loc confortabil (daca se poate numi asa in autobuzele indiene) in partea din fata. Caldura mare in autobuz, mai ales ca statea parcat asa ca transpiratzia curgea suvoaie pe frunte si pe tot corpul. Langa mine se aseaza un indian imbracat mai dichisit decat ceialatzi. Imi dau seama ca s-a pus langa mine pt. ca dorea sa vorbeasca cu un alb. Asa cum ghicisem imediat a intrat in vorba cu mine si trase la indigou aceleasi intrebari pe care totzi indienii mi le pun. Pe viitor trebuie sa inregistrez o banda ca merge mai simplu. Inca o ora jumate de drum si sunt in Hospet, un orasel aproape de destinatzia mea finala, Hampi.
Ma interesez de autobuz spre Hampi si aflu ca tre’ sa astept in jur de o ora. Singurul alb de prin zona, asa ca sunt asaltat de cativa soferi de ricsa care imi ofera binevoitori o cursa cu ricsa.. Ii mai rapida zic ei, nu opreste in statzii si nu tre’ sa mai stau un ceas dupa autobuz. Dar costa 80 de rupii si autobuzul ii in jur de 8 rupii asa ca…
“Thanks.. But I rather prefer the bus. It’s Cheaper”. Nu prea renuntza usor asa ca ma mai bat la cap vreo 5 min, si cand au vazut ca nu le merge deja au schimbat placa. M-au imbiat cu cazare in Hampi. Le-am raspuns ca nu sunt interesat ca am unde sta si intr-un tarziu cand au vazut ca au de-a face cu un catar m-au lasat in pace. Deja era 18:00 si incepea sa se innsereze. Ma asez pe o banca cu ochii pe bagaje si pipaindu-mi buzunarele des din cauza afiselor cu care este impanzita autogara “Atentzie la hotzii de buzunare”. Doi indieni la vreo 18 – 20 de ani ma flancheaza pe banca si intr-o engleza proasta incearca sa intre in vorba cu mine. Mai mult le ghicesc decat le inteleg intrebarile. Ii iau si eu la intrebari dar nu ma prea inteleg. Ii servesc cu ceva biscutitzi. In cateva minute pleaca ca sa revina cu inca doi tipi nu peste mult timp, la care ma prezinta ceremonios. Ma simt ca o maimutza paroasa pe strada, cand itzi chemi prietenii sa o vada si ei, dar nu ma simt deranjat de loc.. Chiar ma distreaza.. Intr-un tarziu isi face aparitzia si autobuzul si sar in el rapid. Se intunecase deja cand ajung in final la destinatzia finala: enigmaticul Hampi cu ruinele unei foste mari capitale hinduse.
Ruinele acestui oras, care este in patrimoniul UNESCO imi propusesem sa le vizitez. Daca vii din Nordul Indiei legaturile sunt destul de proaste ca sa ajungi in Hampi, trebuind sa shimbi cel putzin un tren si doua autobuze.
Am plecat din Mumbai vineri seara la 20:30 cu cu trenul Mumbai - Chennai Express. Ma astepta o calatorie lunga de aproape 24 de ore pana in Hampi. Rezervasem bilete pt clasa sleepers care este destul de confortabila. O clasa inexistenta in trenurile din Romania. Este un fel de combinatzie intre clasa a doua si cuseta. La inceput toate persoanele stau exact ca si intr-un compartiment de al nostru: 3 pe o parte si 3 pe cealalta parte fata in fata. Cand se doreste sa se doarma, partea de la bancheta pe care itzi rezemi spatele se basculeaza in sus, iar deasupra ei exista inca o platforma de genul acesta, astfel incat ai 3 paturi suprapuse, pe care fiecare se poate intinde ca sa doarma. Nu sunt oferite cearceaf sau perna asa ca daca doresti asa ceva trebuie sa ti le aduci tu. De tavan sunt prinse doua ventilatoare uriase la fiecare doua banchete.
La 20:30 trenul parasea in zgomotele locomotivei statzia Dadar din Mumbai. M-am asezat pe locul meu si urmaream pe geam peisajele care se succedau pe sub ochii mei. Eram in compartiment cu o familie indiana: tata, mama, doi copii si bunica. Compartiment, ii cam pretentios spus pentru ca nu este usa despartitoare ca si la trenurile de la noi de acasa. Datorita distantelelor mari pe care le strabat trenurile, exista un vagon special in care se gateste mancare si potzi comanda in tren mancarea de la personal autorizat. Adica indieni imbracatzi in haine mai speciale si cu o insigna in piept. De asemenea la fel ca si in Romania in trenuri este plin de diferite persoane care vreau sa itzi vanda diferite produse. Incepand de la apa, chipsuri, snaksuri indiene, sucuri, inghetzata si continuand cu lanturi de legat bagajele, pixuri, cartzi. Desigur nici de cersetori nu scapi. Este plin de ei. Unii sunt copii mici, care se chiunie sa itzi cante ceva, sau care au atartnate de picioare zurgalai indieni si care danseaza in zgomotul zurgalailor. Altzii sunt persoane handicapate cu diferite partzi ale corpului distorsionate sau lipsa. Mai exista si categoria celor care matura prin compartimente cu o haina jegoasa si pe urma itzi cer bani. O alta categorie aparte de persoane care itzi cer bani este accea a travestitzilor. Barbatzi deghizatzi in femei si care itzi cer bani. Indienii considera ca o sa ai ghinon daca nu le dai ceva bani asa ca de obicei li se dau bani. Dar eu nu sunt indian asa ca nu le-am dat nimica. Mi-am iesit din pepeni cand o “domnisoara” indian a devenit mai insistenta si a incepu sa ma mangaie pe obraji. L-am impins brutal si cred ca nu mai lipsea mult sa il pocnesc daca mai insista. Din fericire a fost doar un caz. Ceilaltzi travestitzi m-au ignorat. Huuuuu.. ce usurare.
Se apropia ora cinei asa ca indienii din jurul meu au inceput sa-si desfaca merindele. Unii aveau mancare de acasa, iar altzii comandau in tren. Modul in care mancau probabil ca i-ar degusta pe multi europeni. Multi mancau in stilul traditional. Adica puneau orezi pe frunze mari de banane si deasupra turnau ceva amestec de masala. Amestecau toata compozitzia cu mana si pe urma faceau cocoloase din acest amestec si le indesau cu sarg pe sub mustatza. Unii mai aveau si chapati (un fel de clatite) si rupeau bucatzi mici de chapati cu care luau din orez. Un ragait ii destul de sanatos prin India asa ca nimeni nu se abtzine. Chiar si seful meu in birou de multe ori mai scapa cate un ragait de toata frumusetea. Indienilor nu li se pare nepoliticos deloc.
“Nasu” si-a facut si el aparitzia nu peste multa vreme. Imbracata in haine oficiale cu o geanta in jurulul umerilor si cu o insigna dintr-un metal auriu in piept. De obicei vine cu listele dupa el. In India biletele sunt cu numele inscris pe ele. Cand intri in tren arunci o privire pe usa unde sunt lipite listele si in mod normal trebuie sa-tzi vezi numele trecut pe lista. Mi-a taiat biletul cu o linie cu pixul si a plecat mai departe. Pe la 22:00 m-am intins si eu sa dorm. In mod normal indienii isi pun bagajele sub bancheta si le leaga cu lanturi (deh, nu numai in Romania se fura din trenuri), eu mi-am dezvoltat o strategie proprie. Intind sacul de dormit pe bancheta, ma bag in el si cu bagajul sub cap dorm ca un erou. Partea proasta la sistemul de dormit in clasa sleepers este ca toate trei persoanele de pe o parte trebuie sa doarma si sa se trezeasca in acelasi timp. Adica daca vrei sa stai normal si bancheta este ridicata nu potzi sta, ci doar intins. Nu m-am grabit sa ma trezesc iute, asa ca pe la 10:00 cand m-am indurat si eu sa deschid ochii indienii mei stateau ca sardelele pe bancheta de pe partea opusa. Se trezisera dar eu dormeam asa ca nu puteau sta sezut pe bancheta si se inghesuisera pe cealalata. M-am trezit si eu, mi-am impachenat sacul de dormit si iata-ma fresh pentru o noua zi.
Vedeam in ochii indienilor ca erau nerabdatori ca sa intre in vorba cu mine si cautau un prilej potrivit. Si cu prima ocazie m-au bombardat cu aceleasi intrebari parca trase la xerox de totzi indienii: “which country are u from?”, “how is india”, “where are u working” “what is your salary”. Nu te lasa nici sa rasufli.. Prin Europa ii destul de nepoliticos sa intrebi de salariu. No bine, le-am satisfacut curiozitatea. Dar mai era si o fetitza, care a naibii era tot pe la mine prin brate. Ma calca pe picioare, sarea in jurul meu, se rezema de mine. Nu m-as fi suparat daca era asa de la vreo 18 ani in sus, dar avea doar vreo 3 – 4 anisori.
Guntakal Jonction este localizat in statul Andra Pradesh si este un nod feroviar destul de important. Ma gandeam ca nu o sa gasesc destul de usor un autobuz in directzia Hampi. Ma dau jos din tren in jurul orei 13:00. Afara o zapuseala de itzi iese fum pe urechi. Ma documentez inainte de la ceva indieni despre directziile pana la autogara si costul aproximativ pentru o ricsa si aflu ca ii cam in jur de 15 rupii. Cobor scarile si soferii de ricsa sunt totzi buluc pe mine. Incredibil dar stiu cate o boaba in engleza, destul de ciudat pentru un oras care nu prea are ce oferi turistilor. Ma interesez de pretul pana la autogara si normal ca l-au umflat binisor.. Cica 50 de rupii.. Nu prea a durat mult negocierea. Dupa ce m-am facut ca o iau pe jos si le-am zis ca stiu pretul real si ca nu ii departe asa ca pot merge pe jos(desi nici prin cap nu imi trecea ca era o caldura de mureai), pana la urma am negociat la 20 de rupii. Sar in ricsa si haidem. Dintr-o privire mi-am dat seama ca ricsele asa mititele cum sunt ele sunt utilizate in acest oras ca si un microbuz. Erau banculetze pe toate partzile interioare ale ricsei. Din cate am vazut prin India am evaluat cam la vreo 10 persoane numarul celor care puteau calatori dintr-un foc cu ricsa aceea mitica cat o cabina telefonica.
Ajungem la bus stand si il intrebam pe sofer de un autobuz spre Hospet (orasel la 12 km de Hampi). Intr-o engleza stalcita, mai mult din gesturi decat din cuvinte pricep ca nu este nici un autobuz spre Hospet si ca trebuie sa iau prima data unul spre Bellary (orasel de care nici nu am auzit pana atunci si de care nu aveam nici cea mai mica idee unde poate fi localizat), de fapt chiar autobuzul care se pregatea de plecare la doi metri de mine. Nu mai era vreme sa stau mult pe ganduri. Sau il credeam si saream in autobuz sau nu il credeam si mai intrebam pe altul dar mai pierdeam o ora cel putzin pentru autobuzul urmator. Nu stau pe ganduri si sar in autobuzul care deja se pusese in miscare. De fapt un microbuz un pic mai marisor, cu banchete de 2 persoane pe o parte si banchete de trei persone pe cealalta parte. Inauntru o aglomeratzie tipic indiana. Abia am avut loc sa imi pun picioarele pe scarile de la usa. Indieni si bagaje si saci peste tot. Pe fiecare bancheta statea cel putzin cu o persoana mai mult deca capacitatea banchetei. Pe unele scaune de 3 persoane am vazut chiar si 6 persone, copii de 10 – 15 ani stand in bratele parintilor. Si eram singurul alb din autobuz. Toata lumea se uita la mine ciudat, dar putzin imi pasa. Am reusit sa-mi agatz si eu bagajele pe ceva suport debagaje.
Dupa vreo 5 km autobuzul opreste si un indian imi spune habar nu am ce in canada (limba oficiala a statului Karnataka). Din gesturi am inteles ca vrea sa cobor jos cu ceilaltzi indieni. Ma chinuiam sa-I explic in engleza ca prima data tre’ sa-mi iau bagajele la care desi erau agatzate pe suportul de bagaje la doi metri de mine nu puteam ajunge nicicum ca era prea mare aglomeratzia. Vreo zece indieni erau deja coboratzi din autobus si tot autobuzul statea si se uita la mine in timp ce indienii se chinuiau sa-mi explice sa cobor jos. Am dedus eu ca trebuia sa cobor numai pentru vreo 5 min, dar nu am vrut sa risc sa plece autobuzul fara mine, cu bagajul meu cu tot asa ca am ramas frumusel in autobus. Pana la urma cand au vazut ca nici cum nu ii inteleg ce imi cer, m-au lasat in pace cu oile mele. De fapt doreau sa mute o roata de rezerva in autobus, in spatele scaunelor, dar era asa de aglomerat si plin de bagaje autobuzul ca nu aveau cum fara ca oamenii din spate sa coboare. Le-a luat olecutza de vreme pana au dat jos toate bagajele si sacii din spate, au pus roata de rezerva si pe urma am putut pleca linistitzi. Pe scaunul de langa mine erau patru persoane, unul dintre ei bineviotor mi-a aratat prin semne ca o sa coboare la urmatoare si imi ofera mie locul. I-am multumit, dar preferam sa stau in picioare inghesuit decat pe un colt de scaun cu inca trei indieni si nu m-ar fi mirat sa-mi sara unul si in bratze. J Caldura era mare, dar cum toate geamurile si usile erau deschise cand se deplasa autobuzul se facea curent de aer astfel incat mai fentai caldura.
Cam o ora jumate mi-a luat calatoria pana am ajuns in Bellary, la autogara. Ajuns acolo, primul lucru pe care il fac este sa cumpar o sticla de apa rece.. Pe caldura aceea era nevoie. Pe urma ma duc sa intreb de un autobuz spre Hospet. Si tare imi este mirarea cand imi spune un indian ca nu este autobuz spre Hospet si imi arata ceva in alta directzie, bolborosind in limba lor ciudata vorbe neintelese. Deduc eu ca imi arata o alta autogara in alta parte de oras. “Damn it” imi zic printre dintzi. Fidel regulii intreaba cel putzin doi trei indieni daca vrei un raspuns cat de cat corect, il mai intreb pe unul. Acelasi bolboroseala neinteleasa si semn in alta directzie. Imi arata o ricsa. No bine bine, dar cum naiba sa ii explic la sofer care nu stie engleza sa ma duc spre locul unde sa iau autobuzul spre Hospet-ul lui peste… Incerc.. Ii explic schematic in engleza “Hospet, bus stand”. Printre indienii care stiu doar basic engleza nu este recomandabil sa folosesti propozitzii si fraze stufoase. Or sa se uite la tine ca la felul trei daca le zici ceva de genul
“I am sorry, I want to ask if u know where can I find a place ….”. Nu prea merge cu politetzuri aici. Tre sa fii direct si nepoliticos de genul:
“Boss.. Bus stand???” or “Railway station” .. Doar cuvintele cheie.. No bine sa revenim la indianul nostru. Pricepe ce vreau si imi arata autogara de langa mine. Ii arat directzia pe care mi-au aratat-o si mie ceilaltzi indieni si am noroc, indianul meu e inteligent si pricepe. Si lucrul si mai uimitor cand il intreb de tarif, imi zice 10 rupii.. Adica minimul.. Incredibil, nu incearca sa ma fure.. Se pare ca azi ii ziua mea norocoasa.
Sar in ricsa si m-a lasa in cealalta autogara care era la celalat capat al oraselului. Dibui autobuzul de Hospet si iarasi am noroc. Este gol si pleaca in 10 min. Sar in el si imi aleg un loc confortabil (daca se poate numi asa in autobuzele indiene) in partea din fata. Caldura mare in autobuz, mai ales ca statea parcat asa ca transpiratzia curgea suvoaie pe frunte si pe tot corpul. Langa mine se aseaza un indian imbracat mai dichisit decat ceialatzi. Imi dau seama ca s-a pus langa mine pt. ca dorea sa vorbeasca cu un alb. Asa cum ghicisem imediat a intrat in vorba cu mine si trase la indigou aceleasi intrebari pe care totzi indienii mi le pun. Pe viitor trebuie sa inregistrez o banda ca merge mai simplu. Inca o ora jumate de drum si sunt in Hospet, un orasel aproape de destinatzia mea finala, Hampi.
Ma interesez de autobuz spre Hampi si aflu ca tre’ sa astept in jur de o ora. Singurul alb de prin zona, asa ca sunt asaltat de cativa soferi de ricsa care imi ofera binevoitori o cursa cu ricsa.. Ii mai rapida zic ei, nu opreste in statzii si nu tre’ sa mai stau un ceas dupa autobuz. Dar costa 80 de rupii si autobuzul ii in jur de 8 rupii asa ca…
“Thanks.. But I rather prefer the bus. It’s Cheaper”. Nu prea renuntza usor asa ca ma mai bat la cap vreo 5 min, si cand au vazut ca nu le merge deja au schimbat placa. M-au imbiat cu cazare in Hampi. Le-am raspuns ca nu sunt interesat ca am unde sta si intr-un tarziu cand au vazut ca au de-a face cu un catar m-au lasat in pace. Deja era 18:00 si incepea sa se innsereze. Ma asez pe o banca cu ochii pe bagaje si pipaindu-mi buzunarele des din cauza afiselor cu care este impanzita autogara “Atentzie la hotzii de buzunare”. Doi indieni la vreo 18 – 20 de ani ma flancheaza pe banca si intr-o engleza proasta incearca sa intre in vorba cu mine. Mai mult le ghicesc decat le inteleg intrebarile. Ii iau si eu la intrebari dar nu ma prea inteleg. Ii servesc cu ceva biscutitzi. In cateva minute pleaca ca sa revina cu inca doi tipi nu peste mult timp, la care ma prezinta ceremonios. Ma simt ca o maimutza paroasa pe strada, cand itzi chemi prietenii sa o vada si ei, dar nu ma simt deranjat de loc.. Chiar ma distreaza.. Intr-un tarziu isi face aparitzia si autobuzul si sar in el rapid. Se intunecase deja cand ajung in final la destinatzia finala: enigmaticul Hampi cu ruinele unei foste mari capitale hinduse.
posted by Adrian @ 4:06 AM
4 Comments:
foarte misto !
Numele meu este megan, vreau să-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru utilizarea Dr. victoria să binecuvânteze viața mea, să recupereze munca mea și mai ales pentru el, folosind pentru a recupera fosta mea back.I din acest bărbat timp de aproape cinci ani și vom pregătește să se căsătorească dar ceva se întâmplă și fiecare lucru dezorganizat, de atunci am fost în căutarea pentru soluție pe cum i-l va primi înapoi până când prietenul meu ma prezint acest om Dr. victorie mare de fugă vraja, care a aruncat o vraja pentru mine să-l recupereze înapoi, și nu numai că el ajuta-mi recuperez back.Sir loc de muncă, trebuie să spun că sunteți un aparat de turnare vraja mare, te rog ajută-mă mondial să mulțumesc această victorie Dr. pe e-mail lui: victoryspiritualtemple@yahoo.com vă rugăm să păstrați domnule munca bun, deoarece oamenii au nevoie de mana de ajutor acolo lives.victoryspiritualtemple@yahoo.com
i will love to share my testimony to you all the people in world i got married to my husband about 2 year ago we start having problems at home like we stop sleeping on the same bed,fighting about little things he always comes home late at night,drinking too much and sleeping with other women out side i have never love any man in my life except him. he is the father of my child and i don't want to loose him because we have worked so hard together to become what we are and have today .few month ago he now decided to live me and the kid,being a single mother can be hard sometimes and so i have nobody to turn to and i was heart broken.i called my mom and explain every thing to her,my mother told me about DR.azen how he helped her solve the problem between her and my dad i was surprise about it because they have been without each other for three and a half years and it was like a miracle how they came back to each other. i was directed to DR. azen on his email:(azentemple@gmail.com and explain everything to him,so he promise me not to worry that he will cast a spell and make things come back to how we where so much in love again and that it was another female spirit that was controlling my husband he told me that my problem will be solved within two days if i believe i said OK So he cast a spell for me and after two days my love came back asking me to forgive him i Am so happy now. so that why i decided to share my experience with every body that have such problem contact Dr azen the great spell caster on his email addresses (azentemple@gmail.com)or whatsapp Dr azen on (+2349038299828)
i will love to share my testimony to you all the people in world i got married to my husband about 2 year ago we start having problems at home like we stop sleeping on the same bed,fighting about little things he always comes home late at night,drinking too much and sleeping with other women out side i have never love any man in my life except him. he is the father of my child and i don't want to loose him because we have worked so hard together to become what we are and have today .few month ago he now decided to live me and the kid,being a single mother can be hard sometimes and so i have nobody to turn to and i was heart broken.i called my mom and explain every thing to her,my mother told me about DR.azen how he helped her solve the problem between her and my dad i was surprise about it because they have been without each other for three and a half years and it was like a miracle how they came back to each other. i was directed to DR. azen on his email:(azentemple@gmail.com and explain everything to him,so he promise me not to worry that he will cast a spell and make things come back to how we where so much in love again and that it was another female spirit that was controlling my husband he told me that my problem will be solved within two days if i believe i said OK So he cast a spell for me and after two days my love came back asking me to forgive him i Am so happy now. so that why i decided to share my experience with every body that have such problem contact Dr azen the great spell caster on his email addresses (azentemple@gmail.com)or whatsapp Dr azen on (+2349038299828)
Post a Comment
<< Home