Kerala, Venetzia Estului

Kerala, ?God's Own Country?, este unul dintre statele cele mai dezvoltate din India. Are cel mai ridicat nivel de trai, cea mai mare rata a alfabetizarii (90%), cea mai mica mortalitate si este cel mai curat stat al Indiei. Aici a pus prima data piciorul Vasco Da Gama in India, fiind primul european care a gasit un drum pe ape spre Indii. Tot aici el a murit de malarie in 1524 in Fort Cochin unde a fost si ingropat, fiind mutat mai tarziu in Lisabona. Si cam cu ce delecteaza Kerala pe turistul care ii calca teritoriul? In primul rand de departe, cea mai frumoasa parte din Kerala sunt celebrele canale, care fac din Kerala ?Venetzia Estului?. Este o retea incredibil de vasta de canale, lacuri, rauri care sunt interconectate intre ele si care strabat peisaje tropicale superbe. Kathkali, este un fel de teatru traditional din Kerala care imbina mimica, dansul si teatrul. Teatru muzical mut, fara cuvinte, unica muzica fiind cea a unor tobe.
Ce mi-a atras atentzia in Kerala a fost imbracamintea traditzionala pe care o purtau barbazii, oarecum asemanatoare cu acelora din Rajasthan. Daca in Rajastana ?pantalonii? erau de fapt o bucata de panza necusuta care se infasura in jurul picioarelor si se innoda in jurul braului, dand impresia unor pantaloni tare caraghiosi, in Kerala pantalonii erau pur si simplu o bucata de panza legata in jurul braului si lunga pana la genunchi. Ma gandesc ca intrebarea care vine in mintea tuturor celor care citesc aceste randuri este daca aveau altceva pe dedesupt. Ei bine asta m-am intrebat si eu si am aflat raspunsul. In timp ce navigam pe canalele din Kerala, multzi localnici faceau baie in fatza portzii in canalul pe care navigam. Si cum se desfasura operatziunea? Ca dora in vazul lumii nimeni nu se spala dezbracat. Pai pana la brau erau dezbracatzi, avand pe ei doar pantalonii-fusta traditzionali pana la genunchi. Intrau asa in apa, se spalau, pe urma isi deznodau pantalonii de la brau si sub ei? hopa inca o pereche de acelasi tip de pantaloni dar un pic mai scurtzi. Pe urma isi inodau alta pereche de pantaloni in jurul braului se stergeau si .. gata baia.
Dinspre Mumbai spre Kerala potzi ajunge foarte usor cu trenul urmarind coasta vestica a Indiei. Usor nu inseamna si rapid. Mumbai ? Trivandrum (capitala statului Kerala), mai bine de 40 de ore si putin peste 2100 de kilometri. Dar distantza nu se simte daca urmaresti un circuit cu opriri frecvente pe parcurs. Eu am ajuns in Kerala dinspre Karnataka. Mysore ? Cochin, 10 ore cu autobuzul. Plecarea seara pe la 19:30. Semisleeper, cu scaune rabatabile, dormeai destul de greu in ele, dar oricum era mai bine decat clasicele scaune de autobuz indian. A fost un somn, de fapt o atizpeala cu treziri frecvente la fiecare curba mai stransa, la fiecare claxon mai indelungat, sau frana mai brusca.
Dimineatza pe la 5:30 am ajuns in Ernakulam, Kerala. Iesim din autogara cu gandul sa luam o ricsa pana la feribotul cu care puteam ajunge la Fort Cochin. Nu departe de autogara, intr-un coltz de strada dam de doua trei ricse in care soferii motzaiau. In mod surpinzator vorbeau engleza destul de bine. Dar cand le-am spus ca vrem sa mergem pana la punctul de imbarcare spre feribot, au dat-o cu intorsul si ne-au spus ca nu este nici un feribot acuma si ca ne poate duce el cu ricsa pana acolo pt. 100 rs. Era imposibil sa nu fie nici un feribot la ora 6 dimineatza, asa ca am negociat cu el pretzul si ne-a dus pana la punctul de imbarcare spre Cochin, de unde spre norocul nostru un feribot taman ce dadea sa plece. Cumparam biletele si sarim in feribotul aproape pustiu la ora accea matinala. Marea Arabiei arata destul de ciudat in acest punct din Kerala. Era intzesata cu ceva plante verzi care traiau pe apa, si itzi dadea impresia ca este un rau urias de la nenumaratele plante care se scurgeau parca in avale. In unele locuri erau asa de mult ca aveai impresia ca este o insula in fatza ta. Traversarea a durat cam 20 de minute si iata-ne in Fort Cochin. Punctul numarul unu pe agenda era gasirea unui loc de cazare. Asa ca o luam incetisor prin orasel sa cautam cazare. Strazile erau mititele si pustii si itzi dadeau aerul unor strazi medievale.
Cu Lonely Planet in mana si urmarind harta ne oprim la primul casa privata recomandata de ghid si intrebam de cazare. Ne spune ca au camere disponibile dar sa asteptam un minut. Intre timp iasa din casa un cuplu. Pareau tare nervosi si ne intreaba daca avem de gand sa stam acolo. Si cand le-am spus ca da, ne-au povestit foarte nervosi ca in baie au gasit gandaci de bucatarie uriasi zburand de jur imprejur, ca proprietari i-au incuiat in casa si nu au putut iesi la ora matinala la care si-au propus pentru ca toata lumea dormean, si ca ar trebui sa ne gandim de doua ori daca vrem sa stam acolo. Asa ca ne-am facut coada colac si am plecat sa cautam altceva. In spate l-am auzit pe proprietar strigand dupa noi, dar i-am raspuns ca ne-am razgandit si nu mai vrem sa mai stam. La doua case mai incolo am gasit alta casa. Dar camera nu arata prea stralucit. De fapt era OK, dar mirosul de igrasie si umiditatea care itzi intra in fiecare por ne-au facaut sa o refuzam si pe asta. Ne-am cazat in urmatoarea care era super dragutza. Totul era nou si stralucea de curatzenie peste tot. Am ramas placut impresionatzi.
Era in jur de 7 dimineatza. Victoria, partenera mea de calatorie era obosita si a spus ca ea o sa doarma vreo 3,4 ore. Intre timp eu am luat-o la vizitat oraselul. Mi-a lasat o impresie placuta. Chiar daca avea acelasi aspect indian ca si orice oras din India (dar mult mai curat), avea un farmec aparte. Un fel de combinatzie intre un oras medieval din Europa si un oras indian. Punctul de atractzie al orasului il constituie fara indoiala faimoasele ?chinese fishing net?, navoadele de pescuit indiene. Sunt asezate pe malul apei si sunt costruite din scripetzi. La capatul dinspre apa, de un cadru patratic din lemn este prins navodul iar la celalalt capat sunt asezate contragreutatzi. O asemenea masinarie este manuita de 5-6 oameni. Navodul se lasa in apa, dupa care toata echipa trage de funiile de la capatul dinspre mal pentru a ridica navodul. Cand acesta este afara din apa, unul dintre ei fuge spre navod si scutura intr-un minciog tot ce este inauntru. De obicei navoadele sunt utilizate in timpul fluxului cand nivelul apei este mai ridicat. Plimbandu-ma pe acolo in jur de 7:30 dimineatza, toata lumea parea super prietenoasa. Imi zambeau ma intrebau de unde sunt si ma invitau pe pontonul de la navodul lor. Am fost pe unul si mi s-a explicat cum functzioneaza si m-au invitat sa vin in jur de 9:00 cand incepeau sa pescuiasca.
In timp ce ma plimbam singur pe alea de langa mare in spatele meu vreo 4-5 tineri susoteau. Eram sigur ca vorbesc despre mine si parca ma asteptam in orice moment sa ma acosteze. Sincer nu imi pot explica interesul asa de crescut al indienilor fatza de oamenii din vest. Poate il intzeleg intr-o zona neturistica, dar intr-o zona ca si Cochin unde la tot pasul este plin de albi nu prea mi-l pot explicat. Desigur este de la sine intzeles ca interesul si bunavointza comerciantzilor, al soferilor de ricsa este pe deplin justificat datorita darii de mana a vesticilor. Si la un moment dat aud in spatele meu: ?Scuse me, scuse me?. Ma intorc si ii astept sa se apropie. Si imi prezinta un antic aparat de fotografiat cu film spunandu-mi ca ceva nu merge la el si daca m-as putea uita peste el sa vad ce are. Mi s-a parut o metoda foarte ieftina de a intra in vorba cu mine. M-am simtzit intocmai ca si o tipa care este agatzat pe strada cu intrebari de genul: ?Scuzatzi domnisoara, nu stitzi cat ii ceasul??. Asa ca le-am raspuns foarte politicos ca nu ma pricep la aparatul lor de fotografiat, ca a lor este diferit de al meu. Si am mers mai departe. Mai tarziu I-am reintalnit in oras si au fluturat pe sub nas aparatul spunandu-mi ?suntem tipii cu aparatul?, ?How are u??.. ?How is Cochin??.
La 9:00 m-am intors la faimoasele ?chinese fishing nets?. Navoadele functzionau la turatzie maxima. Plimbandu-ma printre ele, imediat am fost invitat pe bacul pe care functziona una. Intr-o engleza aproximativa, mi s-a explicat cum functioneaza si mi-au raspuns si la intrebari. Am incercat si eu sa trag de o franghie ca sa ridic navodul in sus. Nu era chiar asa de dificil dar nici usor nu era. Capturile nu erau grozave. Pestii cei mai mari pe care I-am vazut erau in jur de 20 de cm. Mi-au spus ca rar prind pesti mari. Aceia se prind cu navoadele in larg. Ii adunau cu minciogul din plasa si ii turnau intr-un fel de sita de unde ii sortau. Pe cei mititei ii aruncau peste bord iar crevetzi, crevetzi regali (mai mari) si doua soiuri de peste ii puneau in galetzi separate. Cat timp am stat acolo pana si un sarpe au prins. Dar nu l-au pus la pastrare. L-au aruncat frumos peste bord. Norocosul.. Daca era prins in China ajungea pe gratar. Si dupa atatea explicatzii cand dau sa plec, normal ca soseste intrebarea:
?Sir, do u have some gift for me? For explications.?
?What kind of gift??, ma prefac eu nedumerit stiind bine despre ce este vorba.
?Money sir, money?.
Nu puteam sa nu ii dau nimica. A fost binevoitor cu mine si mi-a dat o gramada de detalii. I-am dat 10 rs. Stiam ca va stramba din nas. Eram sigur ca era putzin pentru cat ii dadeau strainii de obicei, dar traiam de destula vreme in India ca sa stiu ca este mai mult decat indeajuns pentru serviciul oferit.
Peste drum de navoade se vindea peste proaspat. O gramada de soiuri de peste. Unii uriasi, altzii mici. Erau si crevetzi, crabi, homari, rechini mititei. Tot ce itzi doreai. Si ce mi-a placut, era ca exact langa puteai sa te duci cu pestele proaspat sa ti-l prepare. Ii spuneai retzeta si il aveai gata preparat si in farfurie cat ai zice? peste.
Pe la 10:30 m-am intors in camera sa o iau pe Victoria si impreuna am luat-o agale pe strazile din Fort Cochin. O ricsa ne ajunge din urma si ne ofera turul orasului pentru 50 de rs, cu vizitarea tuturor obiectivelor importante. Il refuzam.. Ne urmareste in continuu. Ne ofera 20 rs apoi 10 rs apoi 5 rs. Normal ca ceva nu era in regula cu o suma asa de mica. Trebuia sa isi acopere el macar costul benzinei de undeva. Dar haidem sa vedem orasul. In ricsa parca este un pic mai dragutz. Asa ca sarim in ricsa. Vizitam vreo 2-3 biserici dragutze, un muzeu cu diferite exponte religioase, casa episcopului. Ne sunt aratate o gramada de mirodenii si plante tropicale pe drum. Vedem agatzat de un copac, o planta agatzatoare cu ciorchini de boabe verzi. Aflam cu uimire ca este piper. Il gust si intradevar era piper, chiar langa drumul principal. Mai incolo ni se arata un copacel cu foi de dafin, plus alte mirodenii care imi erau straine. Vad si un arbore de papaia (este asemanator si la gust si la forma cu pepenele galben, doar ca creste in copaci) in curtea unor case.
Am mai vizitat ceva temple, un muzeu mititel dar nimica interesant. Ce mi-a placut foarte mult au fost magazinele prin care ne-a dus soferul. Ca sa isi scoata banii ne-a purtat printr-o gramada de magazine. Ne spunea:
?Nu trebuie sa cumparatzi. Mergetzi, va uitatzi si eu iau 10 rupii.. Voi fericitzi, eu fericit?.
Normal ca primea mai mult de 10 rupii, doar pentru ca ne debarca in magazin, dar asta e.. Trebuia sa-si scoata si el parleala ca ne-a luat in tur mai pe degeaba. Si a facut si pe ghidul cu noi. Eram un fel de marfa scumpa, care trebuia doar transportata pana la magazin si banii veneau. Magazinele erau de fapt adevarate muzee. Cred ca in putzine muzee puteai vedea ce era acolo. Antichitatzi, adunate de pe la localnici, covoare superbe din Kashmir, pietre semipretzioase, sculpturi, mese de marmura, sabii, pumnale, saluri, parfumuri.. Absolut tot ce itzi trece prin minte cand te gandesti la India puteai gasi acolo. Magazine superbe pentru cadouri indiene. Singurul inconvenient era pretzul. O mare parte din articole le gaseai in bazarul din Cochin la jumatate de pretz, sau chiar de trei ori mai ieftine. Si problema era ca nu puteai intra in magazin sa te plimbi 5 min si sa iesi. Erai imediat preluat de cineva, imbracat la patru ace cu o engleza impecabila care incepea turul magazinului cu tine. Te ducea la covoare. Chiar daca ii spunea ca nu vrei covoare. ?Just looking?. Si imediat itzi desfasura cu un zgomot surd covorul la picioare si incepea sa-i laude calitatzile. Pe urma te ducea la bijuterie, pe urma la antichitatzi. Normal ca daca erai badaran puteai sa te ridici si sa pleci nimeni nu te tzinea cu fortza. Dar cu atata politetze si elegantza in jurul tau itzi era destul de greu sa fii badaran. Si soferul de ricsa ne tot plimba prin magazine. Pana ne-a ajuns pe gat atatea plimbari si i-am spus stop. Si tot mai avea chef sa mai vizitam si altele. Mi s-a parut destul de necioplit la sfarsit. A fost tot timpul dragutz cu noi, a facut pe ghidul, si la final pur si simplu ne-a debarcat langa ultimul obiectiv turistic (care era destul de departe de hotelul nostru), a luat banii si nici macar o privire sau cuvant nu ne-a adresat. Pasamite se astepta la un ciubuc in plus. I-am dat chiar mai mult decat ne-am inteles si ne-a plimbat si printr-o gramada de magazine de unde a mai facut o gramada de bani de pe spinarea noastra si tot el facea pe mofturosul.
Urmatoarele doua ore le-am petrecut prin bazarul din Cocin unde am gasit lucruri aproape la fel de interesante ca si cele din magazine dar mult mai ieftine. Am pus ochii pe un cutzit indian cu teaca indoit la 160 de grade, super dragutz. Si o tabla de sah cu piese din marmura iarasi m-a fermecat. Si nu erau cine stie cat de scumpe dar atata m-am tot rotit si am negociat in stanga si dreapta si pana la urma nimica nu am luat. Ne-a prins si o ploaie destul de mare pe drum asa ca a trebuit sa sarim intr-o ricsa si sa amanam excursia cu feribotul pe care o planuisem pe o insula din zona.
Seara am asistat la o reprezentzie de kathakali, teatru traditional din kerala, de care am ramas placut impresionat. Asta dupa ce m-am plimbat aproape o ora prin ploaie ca sa gasesc locul unde avea loc. In LP era trecuta o adresa, altzii ma indrumau spre alt loc si ? nu era nici unde. Pana la urma am dat de locul trecut in ghid ca sa gasesc acolo un anuntz cum ca s-a mutat in alta parte. Deci inapoi si cauta din nou.. Pana la urma am gasit-o intr-un cort mare improvizat din betze de bambus. Kathakali este o forma de teatru mut in care accentul se pune foarte mult pe mimica fetzei si pe gesturi. De obicei joaca un numar restrans de actori, 2 ? 4, imbracatzi in haine traditzionale din Kerala, cu fetzele vopsite in culori viu colorate. Sunt acompaniatzi pe fundal de tobe. Cand cumperi biletul tzi se inmaneaza o foaie cu actziunea piesei si dialogurile. De asemenea la inceputul piesei tzi se prezinta un scurt dictzionar al gesturilor care vor fi utilizate in piesa. Fiecare mimica a fetzei sau combinatzie de mimica a fetzei cu gesturi are o anumita semnificatzie de genul: ?mama, tata, sotz, zeu, haide, pleaca, te iubesc, te urasc etc.? Spectacolul este frumos, viu colorat, plin de miscare dar durata de o ora jumate ? doua ore cat parca este prea lunga. Si inca aceasta durata este adaptata pentru turisti. In mod normal dureaza pana la cinci ore.
Si gata ziua.. Deja afara se inserase destul de bine. Doream sa mai privesc odata navoadele chinezesti asa ca ne-am abatut din drum ca sa trecem pe langa ele. Pe inserat aratau ca niste uriase spanzuratori intinse de-a lungul malului. Era aproape pustiu dar inca se mai vindea peste. Ni s-au prezentat ceva crabi si homari vii. Prevazatori, pescarii le-au prins clestii crabilor cu sfoara ca sa nu te poata prinde in clesti. Am ridicat unul in mana uitandu-ma in ochii lui ridicatzi deasupra carapacei intocmai ca luminile cine stie carui sofisticat OZN. Deja il si visam in farfurie si ma intrebam oare ce naiba pot manca din el ca ii numai o carapace.
Allapuzha sau Allepey este punctul central catre o excursie in taramul apelor din Kerala. Fort Cochin ? Allapuzha este vreo doua ore de mers cu autobuzul. Doar ca autobuzul pleca din Ernakulam, asa ca era foarte posibil sa fie arhiplin deja cand trecea prin Fort Cochin. Asa ca ne-am trezit a doua zi cu noaptea in cap (pe la vreo 5:30), si am luat-o shotanc ? shotanc, in amurgul zorilor spre debarcader (nici o ricsa la ora aia si oricum erau 15 min de mers) si de acolo am luat un ferry pana in Ernakulam. De acolo dupa ce am negociat cu vreo 3-4 soferi pentru pret, am luat o ricsa pana in statzie, unde autobuzul era parcat. Erau destul de multe locuri libere asa ca am sarit in el, si am luat un loc, dar asa cum am anticipat cand a ajuns in Fort Cochin deja o gramada de oameni stateau in picioare, si pe parcurs s-a aglomerat in asa hal ca stateau mai rau ca sardelele Pana si eu carea aveam un loc la margine eram aproape strivit de vreo doua indience care se aplecasera peste mine si imi furau din spatziul privat. Mama lor.. Si sa nu-l mai amintesc si pe cel care vinde biletele in autobuz care trebuia sa-mi dea 30 de rupii rest si mi-a facut semn ca o sa mii dea mai tarziu si s-a facut ca uita de ei. Si era asa de aglomerat ca nu m-am putut misca sa ma duc sa-l caut. Si cand m-am dat jos, fuga fugutza sa nu ratez statzia si dau sa-l caut unde sa-l mai gasesti in furnicarul de indieni din autobuz.
In Allapuzha, mai ales cand ai un bagaj mare in spate, esti acostat de o gramada de localnici care itzi ofera tururi cu barca, canoe, casa plutitoare, vaporas sau ce o mai aveam prin ograda. Nici macar la o barcutza mai frumoasa care trece pe canal pe langa tine nu te potzi uita ca imediat vin cu ofertele spre tine.
In Allapuzha nu am stat prea mult. Doar cat sa luam micul dejun. Pe urma la 10:30 am ne-am urcat intr-un vaporas pentru o croaziera mica de o zi pe faimoasele canale din Kerala. Cursa guvernamentala, circula in fiecare zi de la 10:30 plecand din Allapuzha si ajungand in Kollam la 18:30. Vaporasul avea doua etaje. Am lasat bagajele jos si ne-am intins pe un scaun sus la etaj, chiar in primul rand pe directzia de mers, pe un fel de terasa cu un acoperis subtzire ca sa te protejeze de razele soarelor. Si haidem la drum prin ?backwaters?.
Dar ce sunt aceste ?backwaters?. Este o retea de peste 900 km lungime de canale si drumuri de apa care pornesc de la coasta si patrund adanc in interiorul statului Kerala. Un adevarat labirint de canale, unele inguste doar cat sa treaca doua canoe subtziri, altele foarte late. O croaziera printre acestea este intradevar minunata si una dintre cele mai frumoase experientze in India. Canalele strabat peisaje superbe. Adevarate lagune de cocotieri se intind in dreapta si in stanga ta. Pasari multicolore (faimosul kingfisher, pasari cu gatul lung, si alte specii de pasari) zboara, pescuiesc sau se harjonesc prin paradisul care te inconjoara. Adesea intersectezi alte ambarcatziuni. Majoritatea sunt canoele lungi ale localnicilor. Le potzi vedea incarcate ochi cu caramizi, sau paie sau diferite alte incarcaturi. Se vasleste cu o singura vasla scurta, schimbandu-se la intervale scurte de timp partea barcii pe care se vasleste. Sau, deoarece apa nu depaseste doi metri adancime, se foloseste un batz de bambus lung de 4 ? 5 m cu care se poate da de fundul apei pentru a impinge canoea. Sau intanlesti ambarcatziuni mari, cu localnici intorcandu-se de la munca. Sunt numeroase si ?casutzele plutitoare?, adevarate hoteluri de lux pe apa in care vezi turistii odihnandu-se pe o canapea la umbra in fatza unui pahar de bautura rece si admirand peisajul din jur.
Satele localnicilor trec pe langa tine si pe canalele inguste pe care navighezi ai impresia ca strabatzi ulitza principala din sat. Biserica, templul sau moscheea sunt asezate chiar langa apa. Fiecare casutza are parcata in fatza casei cate o canoe. Este un adevarat tzinut al apelor, o Venetzia lipsita de modernismul epocii noastre. Daca vrei sa te plimbi prin sat ai nevoie de o ambarcatziune. Unele case sunt pur si simplu aruncate in mijlocul apelor. Exista doar pamantul pe care este construita casa, o mica parcela pentru gradina si in rest in afara unei fasii de un metru latzime pe care este poteca, sunt inconjurate de apa. Indience spaland hainele in fatza portzii, chiar in apa in care navighezi sunt la tot pasul. Este si un loc de imbaiat, toata lumea spalandu-se in aceiasi apa. ?Drumul? pe care navighezi este marcat ca orice drum, cu indicatoare de circulatzie care itzi arata directziile si distantza pana la localitatzile care urmeaza. Asta deoarece ajungi la bifurcatzii de doua sau trei canale si nu mai stii incotro sa o iei.
Pauza de masa am facut-o in jur de 1:00 intr-un restaurant specific zonei Vaporasul a parcat chiar in fatza restaurantului. Mancarea a fost specifica din India de Sud: thali. Tzi se punea in fatza o frunza mare de banana in loc de farfurie pe care se aseza un polonic sau doua de orez peste care se presara o juma de polonic de ceva supa picanta. Iar langa orez tzi se puneau vreo 4 gramajoare de diferite combinatzii de legume. Totul era vegetarian. Si se manca cu mana. La cerere tzi se aducea si tacamuri, dar majoirtatea au mancat direct cu mana. La final s-a servit cate o jumatate de anans proaspat la fiecare si am sarit pe locurile noastre in vaporas. Urmatoarea pauza am facut-o in jur de 16:00 pentru un ceai cald. De aceasta data restaurantul era mult mai rustic si mai mic, dar foarte dragutzel si te intampina cu un aer foarte familiar. Era asezat tot pe margine de ape, inconjurat de nelipsita padurice de cocotieri, doar o poteca micutza facandu-si cale pe langa padure si apa. Am baut un ceai cald si am mancat banane prajite in ou care au fost super delicioase. S-a pus pur si simplu farfuria cu banane prajite in mijlocul mesei si fiecare s-a servit, iar la final, cand fiecare s-a dus sa plateasca, trebuia sa spui cu ce te-ai servit si tzi se spunea cat ai de plata.
Deja incepea sa se insereze. Daca pana atunci fusese destul de cald, dupa masa temperatura era foarte placuta afara. Oamenii incepeau sa mearga la biserica, iar mai tarziu I-am vazut chiar si la slujba, cantand cantece religioase in limba locala din Kerala, malayam. Pe apa, deja pescarii isi intindeau navoadele. Pe unele portziuni unde canalul era foarte lat, erau zeci de navoade chinezesti aliniate pe doua randuri.
In Kollam ajungem in jur de 18:30 dupa o croaziera de aproape 8 ore prin taramurile apelor. Statzia de autobuz este chiar langa debarcader. Intrebam de un autobuz spre Trivandrum, capitala statului Kerala. Nu avem de asteptat prea mult. In 15 min isi face aparitzia unul si sarim in el. Kollam ? Trivandrum, in jur de doua ore cu autobuzul. Capitala Keralei ne-a asteptat cu ploaie marunta, prin care ne-am plimbat vreo 30 de minute pana am gasit un hotel in care sa ne cazam.
A doua zi urma sa plecam spre Kanyakumari, cel mai sudic punct al Indiei asa ca ne-am trezit destul de devreme sa vizitam ceva muzeu si un templu inainte de plecarea mai departe. Amandoua erau destul de apropiate de noi asa ca in 15 min de la plecarea din hotel admiram deja templul Sri Padmanabhaswamy. In comparatzie cu alte temple indiene este destul de ?tanar?. ?Doar? 260 de ani vechime, dar arata mult mai vechi. Accesul in interior este permis doar hindusilor asa ca l-am admirat doar de afara. Un preot hindus, pe jumatate dezbracat, descutz si vopsit pe frunte imediat ne-a acostat si a facut pe ghidul cu noi. Si la sfarsit a cerut bani. Dar l-am refuzat. Asta pentru ca nu am avut nevoie de nici un ghid si i-am spus ca nu trebuie sa ma urmareasca la tot pasul, dar el a tzinut mortis sa vina dupa mine. Si in plus de asta nu mi-a oferit cine stie ce informatzii. Chiar langa templu este amenajat in palatul unui fost maharaja de Travancore un muzeu foarte dragutz. Palatul a fost construit cu doua sute de anii in urma iar stilul arhitectonic este specific keralez. 5000 de oameni au lucrat patru ani la acest palat. Sunt prezentate portretele maharaj-ilor de Travancore, diferite arme si haine care le-au apartzinut. De asemenea exista o colectzie interesanta de exponante care reflecta comertzul cu Europa si China. Gasesti oglinzi uriase din Venetzia, marmura din Italia, statui din Grecia, portelanuri chinezesti, un tron din Cehia si multe alte exponante. Interesanta mi s-a parut camera amenajata pentru maharaja special pentru pasiunea s-a muzicala. Amenajata la mansarda, cu ferestre speciale din lemn prin care el putea vedea afara in curte fara sa fie vazut si in forma sferica, aici in orele de relaxare maharaja canta la diferite instrumente. Exista chiar si o camera speciala, in acelasi format unde avea discutzii despre muzica cu diferitzi muzicieni ai epocii. Totusi un minus mare l-a constituit graba mare cu care ghidul a explicat totul, neasteptand ca totzi turistii sa fie langa el, tot turul lasand impresia unui galop sanatos prin palat, fara posibilitatea de a sta si a adimira exponatele.
Si cam asta a fost excursia in Kerala. In Trivandrum nu am mai zabovit mult si am luat un autobuz spre Kanyakumari. Dar despre Kanyakumari si Tamil Nadu in urmatoare relatare. Linkul cu poze din Kerala:

http://pg.photos.yahoo.com/ph/urs_adrian/album?.dir=a115scd&.src=ph&store=&prodid=&.done=http%3a//pg.photos.yahoo.com/ph/urs